Respect şi recunoştinţă pentru seniorii din Panduri

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Respect şi recunoştinţă pentru seniorii din Panduri

Mesaj  Admin la data de Mar Mar 30, 2010 3:15 pm

Iarna începutului de an 2010 a putut fi străbătută doar cu o voinţă de fier.

Când am ajuns la Spitalul “Theodor Burghele” pentru întâlnirea cu seniorii locului, Bucureştiul aproape că se blocase sub nămeţi. Mi-a trecut prin minte chiar că întâlnirea ar putea fi reprogramată, fiind destul de improbabil ca, pe acea vreme, oameni atât de vârstnici precum profesorii Vlad, Momiceanu şi Neagoe, să se fi putut deplasa spre spital. Cu atât mai mare a fost mirarea când i-am observat intrând în birou, venind din sala în care avea loc raportul de gardă. Era puţin trecut de ora 8, acel moment al zilelor de altadată în care fiecare dintre cei 3 se pregătea să intre în sală. Acum nu mai participă la actul operator, dar consultă pacienţi şi sunt consultaţi de urologii din noua generaţie. Iau astfel în fiecare zi câte o gură din poţiunea magică numită pasiune pentru medicină, care i-a făcut să străbată 8 sau chiar 9 decenii deloc liniştite.

Obiceiul de fiecare zi care îi ţine în viaţă. La propriu şi la figurat.

La spitalul din cartierul bucureştean Panduri, grija faţă de generaţiile anterioare depăşeşte cu mult stadiul declarativ. Seniorii nu sunt doar acceptaţi sau toleraţi în echipă, cum din păcate se întâmplă în atâtea locuri din România, ci şi-au păstrat locul cuvenit după atâtea decenii de lucru într-un domeniu, urologia, la a cărui naştere, creştere şi dezvoltare au contribuit consistent. Sunt în centrul atenţiei, respectaţi şi ascultaţi, tinerii de aici fiind conştienţi nu doar de vecinătatea cu autentice comori profesionale, ci şi de responsabilitatea de a-i ajuta să-şi menţină un tonus crescut şi acum, la vârsta retragerii.

Oamenii care au descoperit elixirul tinereţii profesionale veşnice.

Au trecut câteva săptămâni de când privesc fotografiile celor 3 profesori şi încerc să le suprapun anilor de naştere. Ceva nu se potriveşte, arată mult mai tineri. Reascultând interviurile, am constat că există pasaje în care dialogurile dintre profesori sunt atât de savuroase, vii şi amuzante, încât explică în sine extraordinara longevitate. Implicarea, spiritul de echipă, continuitatea în pasiune sunt suficiente argumente pentru a inversa ritmul firesc de curgere a timpului. Profesorii Vlad, Momişteanu şi Neagoe au avut şansa istorică de a se întâlni unul cu celălalt şi cu toţii cu profesorul Burghele, formând un cod genetic unic al urologiei din Panduri în care se ascunde secretul elixirului tinereţii profesionale veşnice.

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum