Povestea unui taximetrist

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Povestea unui taximetrist

Mesaj  Admin la data de Mar Mar 30, 2010 4:40 pm

In urma cu 20 de ani eram taximetrist. Am ajuns intr-o noapte la 2,30 la o casa in bezna, unde era o singura lumina la parter. In cazul asta multi soferi asteapta un minut, doua, dupa care pleaca. Dar eu am vazut multi oameni disperati, care depind de mijlocul ala de transport, ca singura lor posibilitate de a se misca. In cazurile in care situatia nu era periculoasa mergeam la usa intotdeauna. Asa ca, am mers catre usa si am sunat. "Vin repede", mi-a raspuns o voce de batrana. Am auzit ceva tarand pe podea. Dupa o pauza lunga s-a deschis usa. O femeie in jur de 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie imprimata roz si o palarie cu aplicatii, parca era din filmele anilor 1940. In spatele ei era o valiza mica de nylon. Apartamentul arata de parca nu locuise nimeni acolo de ani de zile. Toata mobila era acoperita cu cearsafuri si nu exista ceas pe perete, bibelouri sau alte decoratii. In colt era o cutie plina de fotografii si sticlarie.

"Poti sa ma ajuti cu valiza pana la masina ?" a intrebat femeia.
Am luat bagajul si l-am dus la masina, intorcandu-ma sa o ajut pe batrana. M-a luat de brat si am mers incet pana la masina. Mi-a tot multumit ca sunt asa de dragut sa o ajut.
"Ma port cu pasagerii mei asa cum as dori sa fie tratata mama mea" i-am raspuns.
"Esti asa un baiat bun" a spus ea.
Cand am ajuns in masina mi-a dat adresa si m-a intrebat: "Poti s-o iei prin centru?"
"Nu e cel mai scurt drum" i-am raspuns.
"O, n-are importanta. Nu ma grabesc. Merg la azil." Ma uitam prin oglinda retrovizoare la ea si i-am vazut ochii in lacrimi. "Nu mai am pe nimeni", a continuat ea.
"Pe ce drum vreti sa o luam?" am intrebat-o.
In urmatoarele doua ore ne-am plimbat prin oras. Mi-a aratat cladirea unde lucrase ca liftiera. M-a dus in zona unde ea si sotul ei au locuit ca tineri casatoriti. Am oprit apoi in fata unui depozit de mobila unde fusese la un bal dansant. Cateodata ne-am oprit in fata unui colt anume sau a unei cladiri si se uita in intuneric fara sa zica nimic. La prima raza de lumina care a aparut la orizont mi-a spus deodata: "Sunt obosita, sa mergem."
Am condus in liniste la adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire mica, ca un spital cu o alee care mergea pana la intrare. Doua infirmiere au sosit de indata ce am oprit masina. Erau foarte atente cu batrana si-i urmareau orice miscare. Probabil ca o asteptau.
Eu am deschis portbagajul si am dus valiza pana la intrare. Batrana era asezata deja intr-un carucior.
"Cat iti datorez?" m-a intrebat scotand bani din geanta. "Nimic" i-am raspuns. "Trebuie sa-ti castigi painea" a zis. "Sunt si alti pasageri" i-am raspuns. Fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. M-a strans cu putere si mi-a spus: "I-ai oferit unei batrane un moment de bucurie, multumesc."
Mi-am retras mana din mana ei si am plecat. In urma mea s-a inchis o usa. Era sunetul de final al unei vieti.
In ziua aia n-am mai luat alti pasageri. Am condus fara tinta, pierdut in ganduri. Pentru tot restul zilei n-am putut vorbi.
Ce s-ar fi intamplat daca batrana ar fi dat peste un sofer nervos, grabit sa-si termine tura sa plece acasa? Sau daca ar fi refuzat cursa, sau ar fi chemat-o o data si apoi pleca?
Rememorandu-mi viata, nu cred ca am facut ceva mai important in viata mea. Suntem obisnuiti sa credem ca viata noastra se invarte in jurul lucrurilor marete. Dar lucrurile marete ne surprind si vin deghizate in lucruri marunte, ca acesta.
Oamenii s-ar putea sa nu-si aminteasca ceea ce le spui sau ai facut dar cu siguranta isi aduc aminte de modul in care i-ai facut sa se simta.

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum