Râmnicu Vâlcea: Feministele pensionare vor club propriu

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Râmnicu Vâlcea: Feministele pensionare vor club propriu

Mesaj  Admin la data de Lun Apr 19, 2010 3:00 pm

Venerabilele doamne s-au hotârât să detroneze supremaţia bărbaţilor asupra clubului. Râmnicu Vâlcea va fi singurul oraş din ţară ăn care se va organiza în curând un club al femeilor de vârsta a treia.

Doamnele trecute de prima tinereţe s-au gândit că nu doar bărbaţii trebuie să beneficieze de clubul înfiinşat lângă CAR-ul Pensionarilor aşa că vor propune în Adunarea de joi o soluţie prin care şi doamnele să poată folosi clubul. „Nu este corect ca doar bărbaţii să stea în club, să joace table şi şah şi să bea bere la preţuri mici. Cred că şi noi doamnele avem dreptul să ne înfiinţăm un club propriu în care să se organizeze manifestări culturale, prezentări de modă sau să avem invitaţi speciali", susţine Elena Maftei, una din doamnele care şi-ar dori să îşi petreacă timpul liber la club. Alături de ea, alte câteva pensionare au luat iniţiativa de a propune conducerii clubului organizarea pentru cel puţin două zile pe săptămână a unor programe speciale pentru doamne.

Femeile au puterea de decizie

Iniţiativa venerabilelor pensionare a prins şi la conducerea clubului. Grigore Răban, preşedinte, spune că va face propunerea în următoarea Adunare Generală a CAR- Pensionari, instituţia care administrează acest club. „Este o idee bună, iar eu am fost pentru de la început. În urmă cu 10 sau 11 ani a mai existat la CARP un astfel de club denumit Femina, ce din păcate s-a desfiinţat. Mi se pare normal ca şi doamnele să aibă locul lor la club. Probabil că două din cele şase zile în care acesta este deschis va fi folosit de doamne", explică Răban. El mai spune că decizia va fi luată prin vot şi este foarte posibil ca ea să fie pusă în practică deoarece, statistic vorbind, în club sunt 60% femei şi restul bărbaţi, iar pensionarele vor vota masiv pentru. Între timp doamnele au început deja acţiunea de lobby, plantând afişe pe la scările blocurilor şi încercând să convingă cât mai multe membre să participe la Adunare.

DECLARATIE: „Nu este corect ca doar bărbaţii să stea în club, să joace table şi şah şi să bea bere la preţuri mici", Elena Maftei, pensionară.

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum