Azil de lux pentru bătrânii nimănui, la marginea unei păduri din Caraş-Severin

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Azil de lux pentru bătrânii nimănui, la marginea unei păduri din Caraş-Severin

Mesaj  Admin la data de Vin Apr 30, 2010 12:49 pm

Unul din cele mai sărace judeţe din ţară, se laudă cu un azil de bătrâni cu condiţii de cinci stele. Căminul, care are şi mănăstire, se află în localitatea cărăşeană Glimboca şi a fost construit cu ajutorul Crucii Roşii din San Marino.

Construcţia azilului a început în toamna anului 1999 la iniţiativa preotului din Glimboca, Nicolae Rădulescu. „Dintodeauna am avut ideea de a face ceva pentru nevoiaşi. De când am devenit preot am intrat am zis că dacă numai vorbesc şi dau sfaturi nu pot să îmi îndeplinesc misiunea pe care o am”, şi-a amintit preotul. Acesta a făcut rost de teren, donat de credincioşi, iar mai apoi a început să facă demersurile necesare pentru a căuta sponsori.

„Nimeni nu a crezut că se face ceva aici”, a mai spus preotul. Printr-o împrejurare fericită, Nicolae Rădulescu a intrat în contact cu Crucea Roşie din San Marino, care au realizat practic azilul. „Bani am primit puţini, dar aproape toate materialele le-am primit de acolo. Veneau camioanele cu gresie şi faianţă din San Marino”, a mai spus preotul. Proiectul a fost pus în impas când apa a rupt podul de acces. „Când nimeni nu mai credea că vom continua, într-un an de zile, primarul Simi, care ne-a ajutat foarte mult, a refăcut podul”, a mai povestit preotul.

Un fost senator, „cazat” la azil

Căminul de la Glimboca are o capacitate de 80 de persoane, dar în momentul de faţă găzduieşte 28, printre care şi fostul senator PRM de Timiş, Ioan Marcu, cunoscut după episodul de la Revoluţie în care a spus „mă vrea mesele”. „Eu merg acolo în vizită, mă simt bine. Este aer curat”, a spus senatorul, despre care preotul a remarcat că aerul de la azil îi face bine la afecţiunile de inimă.

Azilul găzduieşte şi o mănăstire la care sunt două maici şi doi călugări. Mâncarea bătrânilor este asigurată în mare parte din produsele obţinute la ferma azilului, pe care o coordonează una din măicuţe. „Avem utilaje cu care lucrăm peste 20 de hectare de pământ. Avem aici oi, vaci, găini şi cai. Singurele condiţii după care sunt primiţi bătrânii aici este să se afle în dificultate şi să nu aibă variante să se descurce singur”, a mai spus preotul.

Căminul prezintă interes

În 2007, după finalizarea proiectului, episcopia Caransebeşului a vrut să ia în administraţie căminul, dar preotul nu a fost de acord, motiv pentru care i s-a interzis să mai îmbrace sutana de preot. Nicolae Rădulescu a fost însă susţinut de mitropolitul Nicolae Corneanu, care este un susţinător înfocat al proiectului de la Glimboca.


Daniel Dancea, Adevarul.ro, 7 ianuarie 2010

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum