Educaţia creativă pentru vârsta a patra

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Educaţia creativă pentru vârsta a patra

Mesaj  Admin la data de Sam Ian 08, 2011 12:39 am

Educaţia creativă ca schimb şi colaborare


Campania lansată de ArtActMagazine – Arta în educaţie – se extinde cu un studiu elaborat de David Schwartz, pe tema educaţiei creative în căminele de vîrstnici din România. Miza acestui studiu este transformarea căminelor în centre comunitare care să genereze proiecte socio-artistice cu dublă relevanţă: pentru comunitatea de vârstnici şi pentru comunitatea de artişti.

David Schwartz este regizor de teatru si coiniţiator al grupului independent tangaProject. Din august 2009 este unul dintre coordonatorii proiectului de artă comunitară Vîrsta4, desfăşurat de tangaProject împreună cu rezidenţii căminului de persoane vârstnice Moses Rosen din Bucureşti.

Studiul său este bazat pe experienţa în comunitatea Căminului Moses Rosen.

Angoasa de dislocare specifică vîrstnicilor, adaptarea la regimul de instituţionalizare, umplerea timpului liber, lucrul împreună cu o comunitate care deţine un capital narativ extrem de bogat sînt cîteva dintre aspectele aflate în prim-planul cercetării propuse de David Schwartz. (Mihaela Michailov)

Din punctul meu de vedere, educaţia creativă presupune schimbul de aptitudini, competenţe, practici, informaţii între ’’educator” şi ’’educat” şi lucrul împreună, colaborarea în experimentarea diferitelor medii artistice. „Elevul” va contribui la educarea „artistului-educator”, prin viziunea, aptitudinile şi experienţa sa de viaţă, în aceeaşi măsură în care artistul-educator contribuie la dezvoltarea elevului. Informaţiile şi practicile fiecărui partipant la acest tip de educaţie sînt la fel de importante, iar rezultatele acestei colaborări vor fi lucrări de artă colectivă, în care toţi participanţii sunt creatori cu realizări şi merite comune.

Rolul artistului este acela de a organiza cadrul potrivit pentru realizarea lucrului împreună şi schimbului creativ între participanţi. Vârsta sau ocupaţia „educatorilor” şi „educaţilor” nu au nicio importanţă. Este datoria artistului, indiferent din ce domeniu provine, să aibă încredere şi să dezvolte potenţialul creator al oamenilor cu care lucrează.

Bătrânii, o „problemă” a secolului XXI

În cepând cu secolul al-XVIII-lea, ţările proaspăt industrializate cunosc o creştere constantă a speranţei de viaţă care, înainte, nu depăşea 30 de ani, dar a ajuns în anii ‘60 la 70-74 de ani în ţările dezvoltate, continuând să crească până la peste 80 de ani în anul 2009 (Japonia 82,1, Canada 81,2, Suedia 80,9, Israel 80,7 etc., conform www.worldlifeexpectancy.com). Această creştere, uneori cu peste 10 ani, în funcţie de ţară, se datorează şi reducerii mortalităţii infantile, dar şi creşterii semnificative a longevităţii. Dacă în 1975 existau 350 de milioane de fiinţe umane cu vârsta de peste 60 de ani, în anul 2000, au fost 580 de milioane, iar în 2010 se pare ca vor ajunge la peste un miliard.

Această creştere spectaculoasă a adus cu sine şi o serie de probleme noi, căreia societatea trebuie să le facă faţă, de la cea economică, adusă des în discuţie, până la întrebările concrete: ce facem cu toţi bătrânii? cum se pot ei integra şi cum pot contribui activ la viaţa comunităţii? De aici a început, bineînţeles, în ţările dezvoltate – o serie întreagă de cercetări şi dezbateri „a căror miză fundamentală este de a le permite oamenilor nu numai să moară la vârste cât mai înaintate posibil, ci şi să trăiască o bătrâneţe liniştită” (Roger Fontaine, Psihologia îmbătrânirii, Polirom, 2008).

Desigur, în cazul României, care abia se pregăteşte să intre în categoria „ţărilor dezvoltate”, speranţa de viaţă a crescut mai puţin decât în alte ţări (65,5 în 1960, 72,5 în 2009, conform www.worldlifeexpectancy.com), asta şi din cauza luptei mai puţin eficiente împotriva mortalităţii infantile (cât de puţin eficiente - am observat cu toţii în recentul „accident” de la maternitatea Giuleşti). Cu toate acestea, numărul pensionarilor din România se ridică la 5 milioane, 496,9 mii (iulie 2010, conform www.mmuncii.ro), adică peste un sfert din populaţia României! (21 de milioane, 462 de mii la începutul anului 2010, conform Eurostat – biroul european de statistică). Cu toate acestea, statul român este departe de a gândi o politică de integrare a vârstnicilor în viaţa socială şi comunitară, şi, dimpotrivă, si-a propus impozitarea pensiilor cu cota unică, aducând argumentul care ar trebui să ţină loc de politici coerente: pensionarii consumă şi nu produc.

Vârsta a patra

În acest context politic şi social, în care interesul comunităţii pentru bătrâni este aproape inexistent, să demonstrezi că persoane de 70, 80, 90 sau chiar 100 de ani pot găsi, în continuare, nu doar resurse de viaţă, ci şi resurse creative şi lucrative pare din start o miză pierdută.

Totuşi, în condiţiile în care numărul persoanelor vârstnice va fi în continuă creştere, iar interesul pentru reintegrarea lor în comunitate în continuă scădere, urmările vor fi tot mai nefaste. Mai mult decât atât, prin ignorarea vârstnicilor, comunitatea pierde un material antropologic extrem de bogat şi de variat, o resursă enormă de istorii personale, comunitare, politice şi sociale, a căror arhivare şi reutilizare ar trebui să fie obligatorie. În sfârşit, ideea că, după o anumită vârstă, oamenii „se deteriorează” este absolut inexactă, unii cercetători (R.B. Cattell etc.) demonstrând, de exemplu, că aspectele care ţin de aşa-numita „inteligenţă cristalizată”, legată de nivelul de instruire şi de cultură, cresc odată cu înaintarea în vârstă.

Pot fi indentificate trei criterii după care o persoană „îmbătrâneşte”: biologic, social, psihologic. Dacă îmbătrânirea biologică ţine de factori care depind de obicei de individ (factorul genetic şi factorul de mediu), îmbătrânirea socială este legată de cele mai multe ori de pensionare. Ieşirea din activitatea de producţie este văzută ca pragul trecerii de la cetăţeanul „util pentru societate” la cel „inutil”, trecerea oficială la vârsta a treia. Este momentul în care cei mai mulţi îşi găsesc alte activităţi creative sau recreative, care ţin, de multe ori, de creşterea nepoţilor, de diferite pasiuni, dar şi de asigurarea vieţii de zi cu zi (gătit, aprovizionare, curăţenie, medicamente şi doctori etc).

În cazuri din ce în ce mai dese, mai ales în lumea occidentală, dar şi la noi, vârstnicii cunosc o nouă etapă a vieţii lor, ceea ce am numit noi vârsta a patra, şi anume internarea într-un azil sau cămin de bătrâni. Dacă la vârsta a treia, relaţia cu persoanele apropiate şi treburile de zi cu zi mai pot păstra aparenţa unei vieţi sociale, integrate, momentul intrării în căminul de bătrâni este perceput (din păcate nu doar de către vârstnic, ci, de multe ori, de familie, cunoştinţe şi chiar de personalul căminelor) ca punct-terminus, ca „locul unde aştepţi să mori”. Internaţii sunt „scutiţi”, dar mai degrabă privaţi, de orice activitate utilă (curăţenie, gătit, masă, procurare medicamente), acestea fiind asigurate, mai bine sau mai prost, de căminul respectiv. Astfel, internarea este un moment decisiv de îmbătrânire psihologică (îmbătrânirea capacităţilor intelectuale, mnezice şi scăderea motivaţiei). Indiferent de vârstă, noul rezident al căminului va deveni mai puţin activ fizic şi intelectual, se va simţi şi va fi perceput ca bătrân, singur, abandonat, neputincios şi nefolositor.

Căminul de bătrâni - de la „punct terminus” la „centru comunitar”

În aceste condiţii, ale internării într-o instituţie, cum mai pot avea vârstnicii o „bătrâneţe reuşită”? Conform lui Roger Fontaine (op. cit.), cercetătorii definesc „bătrâneţea reuşită” în funcţie de mai multe criterii, cele mai utilizate fiind longevitatea, sănătatea biologică, sănătatea mentală, păstrarea autonomiei, eficacitatea intelectuală, competenţa socială şi starea de bine subiectivă. Dacă primele trei ţin, în primul rând, de bătrâneţea biologică, iar autonomia este deja pierdută în cazul internaţilor, ultimele trei criterii pot fi semnificativ îmbunătăţite prin educaţie creativă.

Un proiect de educaţie creativă într-un cămin de bătrâni poate revitaliza întreaga comunitate de rezidenţi, reactivându-i şi ajutându-i să redevină cetăţeni implicaţi, pentru început în viaţa comunitară a căminului, şi apoi în societate în general. Principalele probleme cu care se confruntă rezidenţii unui cămin, şi cu care se vor confrunta şi artiştii, sunt pasivitatea şi ocuparea deficitară a timpul liber. Cele două sunt legate între ele şi au ca rezultat depresii în diferite stadii şi degradarea treptată a inteligenţei, memoriei şi tuturor funcţiilor vitale.

Este necesară elaborarea unui program de activităţi atât creative, cât şi recreative (majoritatea, dacă nu toate căminele din România sunt deficitare la aceste capitole), pornind de la dorinţele şi necesităţile exprimate de rezidenţi, şi abia apoi de la aptitudinile şi curiozităţile artiştilor.

Un prim factor benefic pentru vârstnici este însăşi interacţiunea cu oameni care vin „din exterior”. Acest contact îi face să simtă că prin intermediul artiştilor au acces, chiar dacă mediat, la societatea din care au plecat. Legătura cu această societate trebuie facilitată prin: invitarea cât de des posibil a altor artişti sau oameni interesaţi sa îi viziteze şi să interacţioneze cu rezidenţii; organizarea unor evenimente punctuale deschise publicului din exterior; organizarea (dacă logistica permite) unor ieşiri în afara spaţiului căminului; înlesnirea accesului la materiale culturale noi (cărţi, filme etc.); iniţierea rezidenţilor, dacă dotările căminului o permit, în lucrul cu mediul online (email, blog, youtube, wikipedia etc.) – mediul online permite mult mai uşor comunicarea cu exteriorul, anulează barierele de vârstă şi de mişcare, facilitează comunicarea cu eventuale rude sau prieteni mai tineri.

În paralel cu activităţile care ţin de relaţia cu exteriorul, trebuie încurajată şi demarată iniţiativa de coordonare a unor activităţi de organizare comunitară de către rezidenţii cărora starea de sănătate le permite acest lucru. În funcţie de meserie sau de aptitudini, un rezident poate coordona diferite activităţi creative/recreative, sau poate ajuta la organizarea practică (stabilirea, programului, anunţarea celorlalţi rezidenţi etc.).

În momentul în care între artişti şi rezidenţi se consolidează o relaţie de încredere (condiţii obligatorii pentru stabilirea acestei relaţii fiind interesul real, nu mimat, pentru persoana, activitatea, discursul fiecărui rezident în parte şi constanţa prezenţei active în comunitatea căminului), rezidenţii şi artiştii încep să lucreze împreună.

În cadrul acestui schimb şi dialog creativ între generaţii, vârstnicii îşi vor folosi activ timpul liber, vor câştiga self-esteem, îşi vor exersa şi întreţine inteligenţa, memoria, creativitatea, vor învăţa şi experimenta lucruri noi, devenind treptat persoane prezente şi cu iniţiativă, care păstrează legătura cu societatea, chiar dacă sănătatea sau condiţia lor nu le permit contactul direct cu exteriorul. Artiştii vor avea acces la o sursă inepuizabilă de poveşti, istorii, personaje, legende personale de acum zeci de ani, practic la un întreg univers pe cale de dispariţie. De asemenea, vor învăţa permanent atât din raporturile umane cât şi din cele de lucru cu vârstnicii. Împreună, rezidenţi şi artişti implicaţi, aşa-zişi „educatori” şi „elevi” construiesc lucruri care îi reprezintă şi pe unii, şi pe ceilalţi.

Vârsta4 – proiect de artă comunitară la căminul de persoane vârstnice Moses Rosen

Vârsta4 este un program de artă comunitară, desfăşurat de tangaProject împreună cu rezidenţii căminului Moses Rosen, care are ca obiectiv major schimbarea receptării bătrâneţii în societatea românească.

Din august 2009 până în prezent, rezidenţii căminului de bătrâni al comunităţii evreieşti experimentează împreună cu echipa tangaProject arta comunitară şi participativă în cadrul acţiunilor programului Vârsta4. Timp de peste un an, rezidenţii şi coordonatorii proiectului au organizat împreună: proiecţii de film, în care propunerile sunt făcute alternativ de artişti şi rezidenţi; blogul www.varstapatru.blogspot.com, care documentează activităţile comunităţii şi este administrat de unul dintre rezidenţi; ateliere de story-telling, în care s-au cunoscut şi au împărtăşit istoriile personale; ateliere de creative writing în care au scris o piesă de teatru împreună, dar şi proză sau poezie, pe baza poveştilor de viaţă; ateliere de colaj şi desen în care şi-au construit autoreprezentări şi au făcut hărţile personale ale vieţii lor, cu toate evenimentele marcante; concerte, mese şi sărbători comunitare, în care au ascultat muzică, au dansat, şi au petrecut împreună; cercetarea şi arhivarea zilei de 23 august 1944, din punctul de vedere subiectiv al fiecărui rezident participant, prin hărţi ale zilei respective, editarea unui ziar cu mărturii personale, reconstituirea culinară, din experienţa proprie, a perioadei celui de-al doilea război mondial, dezbatere publică despre importanţa la nivel istoric, comunitar, personal a evenimentului 23 august 1944.

La împlinirea unui an de la începutul programului, fiecare rezident a construit, din colaje de texte şi fotografii, revista programului Vârsta4. Echipa de coordonatori a demarat o nouă etapă de lucru prin proiectul Moses Stories, care îşi propune documentarea performativă a naraţiunilor comunitare ale rezindenţilor căminului Moses Rosen, prin monoloage, desene, colaje, şi arhivarea lor într-un radio-book.

Următorul eveniment public al proiectului va fi spectacolul-lectură Moses Stories (5 noiembrie, ora 16.00, la Căminul Moses Rosen, în parteneriat cu FCER-DASM şi Festivalul Naţional de Teatru), în cadrul căruia rezidenţii participanţi la atelierul de scris vor performa propriile istorii personale.

Comunitatea căminului Moses Rosen: Falic Abramovici, Iudith Ardeleanu, Marius Armaşu, Lucia Bergfeld, Germaine Covalenco, Medi Dinu, Angela Duia, Greta Eschenasy, Victor Eschenasy, Lidia Fonea, Luiza Goldstein, Tina Grimberg, Lazar Grumberg, Simion Gyorgy, Eduard Hirsch, Matilda Hofman, Rachelle Iacob, Eveline Iancu, Libertina Idelovici, Mathilde Koflen, Mariette Leonte, Bertha Liebovich, Helene Marcovici, Ella Liviu-Muntean, Beer Marcu, Alice Merovici, Anuţa Meerovici, Virginia Mihăescu, Udel Nedelcu, Moses Paraschivescu, Iosif Profeta, Tudor Roman, Haia Rosenthal, Sofia Rubin, Nadia Rusu, Monica Scherer, Sorin Steinberg, Pompiliu Sterian, Eva Szemler, Eva Şalomon, Seiva Şapira, Tiberiu Trutzer, Elisabetha Voinea, Rodica Dumitrache, Irina Preduţoiu, George Sebe, Lippa Barotti Segal, Ilie Zan.

Coordonatorii programului Vârsta4: Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, David Schwartz.

Artişti colaboratori: Sever Bârzan, Bianca Brif, Diana Dulgheru, Cinty Ionescu, Katia Pascariu, Constantin Vică.

Program realizat cu sprijinul FCER-DASM.


David Schwartz

(preluat din "Artactmagazine" nr.86/20 septembrie 2010)

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Atelier de teatru-lectura la Biblioteca judeteana "G.T.Kirileanu" Piatra Neamt

Mesaj  Admin la data de Sam Ian 08, 2011 12:50 am

Din tot ce am citit mai sus, m-a atras fragmentul referitor la teatrul-lectură. Sunt bibliotecar la biblioteca județeană G.T.Kirileanu din Piatra Neamț și, din martie 2009, am inițiat un Atelier de teatru-lectura pentru vărsta a treia. Joi 9 decembrie și vineri 10 decembrie, începând cu ora 17 vom avea a șaptea premieră cu o adaptare după piesa „Gaițele“ de Kirițescu. Am încercat sa fac rost de textul la piesa „O batista în Dunăre“ de D.R.Popescu și n-am reușit. Poata ma ajutați. La rândul meu vă pot ajuta cu textele pieselor pe care le-am montat până acum, de fapt cu adaptările lor. Noi am fost și am dat spectacole la Căminul de bătrâni Pietricica dar proiectul dumneavoastră mi se pare deosebit. Cine știe, poate pe anul 2011 sa ajung cu trupa mea de teatru-lectura la București si să ne primiti să dăm un spectacol și la dumneavoastră. Gândul meu ascuns este un Festival de teatru-lectura pentru varsta a treia. Poate aveți o idee cum pot fi accesate fonduri pentru realiyarea lui.Felicitări pentru ceea ce faceți. Știu, din propia experiență, cât efort presupune, câtă dăruire.

Dan Iacob, 2 decembrie 2010

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

Vezi profilul utilizatorului http://pensionariiromaniei.forumactual.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum